miercuri, 14 septembrie 2011

Seleno



Am deprins de prea mult timp arta cizelării. Am transformat dintr-un înscris aruncat la întâmplare copia fidelă a amorului. Nu i-am înţeles nici până astăzi scrisul, dar măcar are cine să-mi citească. Am acceptat că indiferent de simboluri, are acelaşi înţeles pentru toată lumea. Mai puţin pentru noi.
Dar nu m-am mai simţit atât de bine vorbind străin de mult timp. Cam de când m-am ambiţionat să te scriu. Dansează-mă un madison, cântă-mi tangoul şi lasă-mă pe mine să-ţi citesc de data asta notele.

miercuri, 7 septembrie 2011

Preludiu

Vreau să spun că nu pot să concurez, că nu vreau, că sunt obosită şi că-mi lipseşte libertatea.
Vreau să spun că ar trebui, poate, să fim noi înşine şi să pornim de acolo.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Te rog

Te rog, şterge-ţi zâmbetul tâmp de pe faţă. Şi când rememorezi trecutul, să te gândeşti că a fost empiric. Că te-ai purtat excepţional.



Glumeam.