New York

 " Fiindcă tu poţi să îmi dai lumină de mai în decembrie. "

Every little thing you do is magic lately.

Ripples

Muritorii nu s-au încredinţat niciodată iubirii, de asta ne intitulăm nemuritori. Ce ştiu ei, n-ar putea să ne descrie iubirea nici dacă ar avea-o aşternută în faţă şi li s-ar cere să o reprezinte infantil. Infantilitatea e şi ea subestimată. Ne creştem împreună ca să ne păstrăm, şi cum ne păstrăm sau pentru cât nu e problema nimănui, decât a sufletelor noastre. Ţi-aş cere să mă păstrezi la nesfârşit. Îţi spun în schimb: iubeşte-mă până secăm şi ne-om descurca şi pe mai departe, doar suntem inefabili. Spui că eşti îndrăgostit de apă, lasă-mă să-ţi fiu ocean.

Fantome

Poveştile de dragoste se întâmplă în fiecare zi şi se sfârşesc cu fantomele altor epoci. A noastră a început aici.

Imperiu

Mişcările ambigue i s-au clădit întotdeauna pe insecurităţi. Înălţa din temelii cuvinte fade despre care ştia că nu e bine să menţioneze. Că ar fi visat cândva la plajă, la mare nu i se părea substanţial. Din aşternuturi nu observi niciodată imperfecţiuni. Şi-a hrănit deliciul hain din tine pentru că din tine putea să rupă la reflux. Minţisem când am spus că iubesc, dar mulţumesc pentru maree.

Pentru P.: Unicitatea nu derivă din nuditate, derivă din spirit. Să tragi cortina e scenic, dar e scena curajului tău. “ Când sunt împuşcaţi, oamenii sângerează”. Eşti frumoasă pentru că ştii să mă iubeşti şi pentru că îmi faci cappuccino în momentele grele. Nu lăsa pe nimeni să-ţi spună că nu eşti puternică.

Motel/Hotel 2

Trecuseră aproape 3 luni de când ne străduiam fără succes să ne ducem existenţa în camera de motel. Văzusem promisiunea unor vremuri mai bune în ochii ei preţ de două clipe într-o orişicare seară, dar cu răsăritul am concluzionat că iluziile nu sunt bune în situaţia noastră.
Reuşeam în continuare să o păcălesc că nu avem conserve ca să-mi rezerv 15 minute pentru libertatea mea mintală. Pe lângă asta, mai era şi locul nostru. Îl alesesem pe cât posibil aproape de motel ca să putem petrece mai mult timp împreună. Mă cizela în 15 minute cum nu reuşise nimeni să mă atingă, deşi eram sigură că el nu-mi înţelegea întotdeauna privirile. Adesea mă pierdeam şi eu.

Descoperă

 Scorţişoara s-a iubit mereu pe prăjituri. Naturală, în combinaţii perfecte, într-un platou în culorile Crăciunului, pe masa din bucătărie.

Meteora

Oricât de mult crezi că vezi din mine, pereţii-mi sunt în continuare ridicaţi. Sau măcar păstrez cortina trasă. Pentru sufletul meu.

Seleno

Am deprins de prea mult timp arta cizelării. Am transformat dintr-un înscris aruncat la întâmplare copia fidelă a amorului. Nu i-am înţeles nici până astăzi scrisul, dar măcar are cine să-mi citească. Am acceptat că indiferent de simboluri, are acelaşi înţeles pentru toată lumea. Mai puţin pentru noi.
Dar nu m-am mai simţit atât de bine vorbind străin de mult timp. Cam de când m-am ambiţionat să te scriu. Dansează-mă un madison, cântă-mi tangoul şi lasă-mă pe mine să-ţi citesc de data asta notele.

Preludiu

Vreau să spun că nu pot să concurez, că nu vreau, că sunt obosită şi că-mi lipseşte libertatea.
Vreau să spun că ar trebui, poate, să fim noi înşine şi să pornim de acolo.

Te rog

Te rog, şterge-ţi zâmbetul tâmp de pe faţă. Şi când rememorezi trecutul, să te gândeşti că a fost empiric. Că te-ai purtat excepţional.

Glumeam.

Flagrant delict

Credeam că nu are să mă regăsească niciodată. Îţi începusem schiţa de o mie de ori, din o mie de unghiuri şi niciodată nu părea că îţi pot face dreptate. Culorile nici nu-mi vorbeau ca altădată, iar de cuvinte ce să spun, am fost o moară fără apă. Nu reuşesc să îmi amintesc incă ce încercam exact să fac.

În cimitirul ăsta de castele, pe tine te-am dorit cel mai mult. Nu pentru că-mi deschideai porţi, ci pentru cum le închideai ca să mă văd aşa, distorsionată, în reflexia materialului sumbru. Cum ai stat de fiecare dată de partea cealaltă, aşa mi te-am imaginat şi eu lângă mine. Pentru arta amorului, pentru un deliciu inocent pe care ţi l-am ascuns ca o ipocrită.
Să mă fi desenat o hartă, şi tot nu m-ai fi explorat mai bine decât ai făcut-o fără. Şi atunci uşile am început să le închid eu, şi nu pentru o artă, pentru propriu-mi ecou.
Nu-mi mai fi vânt pentru nisip, nu-mi mai fi uşi pentru castele.

It's obvious that it's real love because you disgust me.

A fortiori

Stimate domnule H.,

Aste rânduri nu aş dori decât să vă provoace repulsie. Ba mai mult, aş dori ca pentru prima oară să le vedeţi drept ceea ce sunt: un argument asupra faptului care ne-a adus desăvârşit în această situaţie: propria dumneavoastră persoană. Vă găsesc infantil, adesea dezambiguizat de ceea ce aţi dorit în nenumărate ocazii să vă definească. Intrigă până la refuz în ochii lumii, nu faceţi decât să jucaţi un rol pe scena marilor eşecuri. Dar nu sunteţi dumneavoastră în sine un eşec, ci rolul pe care îl transcendeţi. M-am dezgolit eu însămi de regrete ca să mă pot regăsi în sfârşit aici, oarecum în faţa dumneavoastră dar niciodată în suflet, şi m-am încurajat cu laude de sine meritate. Până la urmă, ce încerc să vă explic atât de intens, este că nu vă doresc decât să aveţi parale într-o bună zi pentru o oglindă ieftină. Să vă priviţi atunci prin ea şi să zăriţi ceea ce mie mi-a consumat prea mult timp ca să zăresc. Nimic.
Vă rog să luaţi de bună tot ce v-am mărturisit, întrucât intenţionez să fie ultimele 5 minute din viaţa mea pe care le irosesc pe dumneavoastră.

M.

World war

No easy way to put it out there, so if I'm not to make it simple, might as well make it rough. I like it rough. Women have become so fiercely unwanted nowadays. Not like " dang, woman, run for your lives! ". We're talking deep shit here. We're talking fuck and we're talking sex. Can you fuck? Great. Then maybe, if your boobs are big enough and your ass is the right size, you get a one night stand. And if you were good enough, then maybe he'll call again for another one. You'll run along living your life and he'll live his. He'll get himself a nice girlfriend who can't please him for whatever shallow reasons and then he'll call you again. Because you were a great fuck.
So I ask, what does my wanting to be swept off my feet make me? Monster? Mistake? Mind fucked? And in a world of such low values and ideals, what should I aim for? Pour a little spice in my soul.

Ready, get set, go

There is no such thing as a perfect relationship. There is no such thing as a perfect friendship. Human interactions depend on lots of factors. Like is she smart enough to be friends, is she pretty enough to take her out, what will people think, and for whatever matter, if I don't care what people think, will she care? Or will it just be another psychedelic, non-visual yet deeply emotional game? Of course I'm there for you. When we're alone. We don't want people to get the wrong idea. I trust you, you trust me. Let me tell you a secret, but you can't tell anyone. And that's how we connect each and every single time. Until something gets fucked up. You get expectations. You're confused. You're misjudged and until you can even sort things out in your paranoid mind, there is no relationship.
Let's play tricks on each other. I'll pretend I'm your friend and you'll pretend you're mine. And sometimes, just sometimes, we'll kiss and it will be great. But never, not ever.. kiss and tell. Start.

Bang Bang

Nu te poţi construi ca Evita nimănui. Sigur, cineva o să te iubească, în timp ce un alt " cineva " o să te pândească la colţul străzii cu un TK5 ca să îţi taie beregata. Ipso facto, nu există sentimente contradictorii. Ori iubeşti, ori urăşti. Ori nu simţi nimic. Aşa cum nu există scuze, există acuze. Eşti ori prea superficială, intrigantă dar nu la nivelul aşteptărilor, râzi prea mult, râzi prea puţin, nu ştii ce înseamna "futil", nu eşti sexy, sau undeva, acum câteva decenii, a existat un Alfredo şi ai devenit o epavă emoţională.
Nu-ţi ascunde defectele pentru nimeni. Pune-le la vedere pentru oricine are ochi să vadă. Măcar ştii că nu există decât două scenarii. Şi cu un TK5 mai ai şanse de scăpare. Ne vrem prea altceva pentru voi.

Voila

Problema mea majoră e că sunt mai mult eu ca niciodată atunci când sunt îndrăgostită. Pentru că, în general, atunci te scoţi pe tine de la naftalină. Cum simţi, cum gândeşti şi ce eşti dispus să faci.
Mi-e dor să nu-mi mai fie dor de tine.

Pentru Emilia: C'est pas le fin, c'est la promesse d'un nouveau départ et une chance d'obtenir ce que tu veux. Je comprends.

Interzis

Când îţi amorţesc simţurile, totul pare bine, negreşit şi necomplicat. Să nu crezi.

Povestea

Ţi-am spus că nu îmi place să muşti din felia mea de pâine cu unt de arahide şi gem!, aproape că s-a răstit la mine.
Am vrut să mă enervez, dar nici nu am putut. Privindu-l, atât de intrigat de gestul meu, aproape că-mi venea să îl sărut şi să mai iau o muşcătură doar ca să îi revăd expresia feţei. Am început să râd.
Îmi citeşti acum?, m-am proptit de el în timp ce mânca şi-mi arunca încă privirea aia răzvrătită.
Desigur.
M-am aşezat turceşte pe canapea, care canapea m-a dorit întotdeauna, altfel nu-mi explic cum reuşeam să mi se facă somn de fiecare dată acolo, în braţele lui. Ori poate era doar siguranţa cu care mă învelea el. Antidotul meu.
S-a aşezat şi el lângă mine, şi mi-am lăsat capul să cadă pe picioarele lui.
" My face in thine eye, thine in mine appears, and true plain hearts do in the faces rest; Where can we find two better hemispheres without sharp north, without declining west? Whatever dies, was not mix'd equally; If our two loves be one, or thou and I love so alike that none can slacken, none can die."
M-am ridicat îmbufnată şi l-am privit. Ce crezi că vrea să spună cu asta? Dacă a iubit-o atât de mult, de ce nu a sacrificat totul pentru ea?, şi mi-am ţuguiat buzele ca de fiecare dată când nu îmi convenea ceva. El adora asta.
Pentru că s-a lăsat pe el pentru ea. Curajul lui pentru ea a fost. A zâmbit ştengăreşte. Aşa făcea când eu eram o copilă naivă şi el cartea după care învăţam. Abecedarul.
Cum s-o fi iubit dacă a părăsit-o? A pus orgoliul lui mai presus decât iubirea lor. Încă nu înţelegeam ce voia să spună. L-am lăsat să îmi citească aşa ore în şir, nu mă puteam sătura. Cărţile au fost întotdeauna în felul ăla pentru mine, un elixir.
" You were right. I don't know if life is greater than death. But love was more than either.", a încheiat. Şi atunci am înteles. Câteodată trebuie să nu mai ai nimic ca să realizezi că odată ai avut totul.

Deci

Aprinde lumina, nu durează mult. Excelent. În stânga, patul şi-un birou. Fereastra e deschisă, perdeaua se agită. În dreapta, dulapul. Fix în faţă, încă o fereastră pe care o ţin mereu închisă, cine ştie pentru ce. Acum stinge lumina, ai văzut tot ce trebuia văzut. Asta e tot.

Ei, ştii şi tu că o să fie bine. Vara o să treacă, şi cu ea în resturi. Resturi. Ce tot spui, Jojo? Ai luat-o pe arătură. End blog now.

Azi

Astăzi am gustat libertatea. Şi mi-am dat seama că sunt dependentă. Dă-mi mai mult.

Jojo, nu-i a bună.

Cry to me

Camera lui îmi era încă necunoscută, dar îmi plăcea să nu arăt că mă simt străină. M-am repezit la colecţia cu viniluri şi am găsit aproape instant ce căutam. Un relax. O armonie. Solomon Burke. Întotdeauna a avut gusturi muzicale bune. Nu ştiam dacă văzuse şi filmul, dar nu conta. Aveam de gând să transform momentul ăla în momentul nostru.
Dansează cu mine, am şoptit, şi i-am întins mâna. Era nedumerit, prea nesigur. Ştiam că vrea, dar nu ştiam ce urmează. Mi-a prins mâna şi ne-am lipit trupurile. Îl ghida ritmul şi el pe mine. Nu mai dansasem până atunci în faţa lui, dar mă simţeam senzuală. Ne-am balansat la unison cu mâinile ba încleştate, ba alunecându-ne prin locuri încă nedescoperite. Clişeic, atingerea lui electrizantă mă străbătea până în părţi despre care nu îndrăzneam să vorbesc cu voce tare, şi el citea asta în ochii mei. Trasa linii pe spatele meu şi mă făcea să tremur, mă strângea mai tare lângă el. Îl doream. Mă dorea. Dar melodia se terminase deja...

Motel/Hotel

Când m-am trezit în următoarea zi, gătea. Nu ţineam minte exact de când nu mai mâncasem ceva sănătos, care să mă ţină cu adevărat în viaţă. Disputa din seara precedentă eram sigură că apusese în clipa în care alcoolul o doborâse în pat. Mă săturasem de camera ieftină de motel în care mă ţinea încuiată. O părăseam doar ca să fac cumpărături. Atunci când pereţii vechi şi putreziţi se năpusteau asupra mea, aruncam conservele cu mâncare ca să mă poată trimite după altele. Să gust libertatea până la chioşcul de după colţ. Era mai bună ca mâncarea.
M-a întâmpinat un miros de cartofi fierţi. Era singurul fel de mâncare pe care şi-l amintea printre gurile nesătule luate din ploscă.
Te ajut?, m-am oferit, mai mult pentru stomacul care tânjea după orice tip de consistenţă.
M-ajuţi pe dracu'. Eşti inutilă, şi a aruncat cu sticla de bere în peretele din spatele meu. Lovitură norocoasă.
Ştiam că dacă aveam să o las în pace, se va plictisi.
Trecuse prea mult timp de când auzisem ceva de la el. Furam câte un dolar din geanta ei jerpelită până strângeam destul să pot verifica mesajele la o sală de internet. Conexiunea se întrerupea la două minute, iar în scurt timp devenise inutilă şi ea. Mesajele au încetat când ne-a încetat şi importanţa socială.
Te sacrifici pentru ei şi-ţi muşcă bucata de pâine de la gură.
Vorbea singură, dar pentru prima dată, eram de acord. Problema era că singurul sacrificiu pe care îl făcuse ea pentru mine fusese să renunţe la cină pentru o sticlă de doi bani de vodkă. Iar el, mă sacrificase pe mine.

Strident

Ego narcotic. Cumplită zi, iar m-am avântat în stări catatonice. Ascultă-mă puţin. M-am pierdut ca mai-nainte, de data asta permanent. Ţi-am fluturat steagul şi m-am prefăcut că l-ai văzut, şi-am râs atunci ca un copil. Furtuna dinaintea calmului, care calm tot uită să vină. Şi tu eşti bine, şi eu sunt amorfă.
Stai puţin, unde pleci? Boarfă nenorocită, a spus, şi m-a pălmuit. N-am simţit, m-am amorţit de tine. Ca atunci când corpul îţi refuză o substanţă cu potenţialul să te facă bine. Ce mai e bine, luar-ar dracului...
Hai, du-te, du-te, pleacă. Să tragi zăvorul. Dar lasă perdelele trase, mă mai ascund puţin.
Bine...

Scaune muzicale

Nu am mai văzut lumea de joi. Şi înainte de asta, nu o mai văzusem de tine. Când timpul merge înainte şi de fapt tu ştii că pentru mine merge înapoi, atunci aş vrea să mă asculţi. Să-mi aminteşti. De pierdere, de ostilitate, de confort. Confortul pe care l-am simţit în ultima perioadă de cine ştie unde. Nici eu nu mai ştiu.
Nu am avut cu gândul la ce să mă trezesc. Sau m-am trezit cu gândul aiurea la ceva ce nu ar fi trebuit, interzisul. Interzisul despre care am scris parcă numai pentru mine şi (nu) aş fi vrut să citeşti. Şi atunci, ce?
E ca într-un joc de scaune muzicale în care eu tot nu aş prinde loc pe scaun, nici chiar dacă aş şti când se opreşte muzica. Dar ştie cineva asta? Sau te trezeşti plesnit în faţă de propriile greşeli şi realizezi că muzica nu pentru tine cânta, că tu eşti surdomut?

Noi

Ploua. Din mine săreau scântei, nu mai aveam răbdare. ” Ce să fac ? ”, m-am întrebat. Mă plimbam din colţ în colţ de parcă ascunsesem părţi din mine pe toată suprafaţa camerei. ” Să plec? Nu, cum să plec? Şi să îi spun ce? ”. Dar am plecat.

Am alergat, şi nu ştiu cât. Într-un final mă pierdusem atât de adânc, atât de străin de mine încât nu mai eram sigură nici de stropii de ploaie care îmi udaseră rochia până la piele. Nu mai simţeam. Vedeam. Ba un cerşetor care se adăpostea de furtună, ba frunze amestecate cu vântul. Amărâte frunze, să fi crezut că au vreo şansă.

” Asta se întâmplă când te încumeţi la nebunie. A cui nebunie şi pentru ce, nimeni nu ştie. Mi-a trebuit el, mi-a trebuit haos.”

 ” Vrei să spui că-ţi sunt haos? ”, am auzit o voce. Ce voce, a nimănui. E vocea care m-a scos întotdeauna la suprafaţă când tot ea mă înecase.

” Vreau să spun că eşti neputinţă, că eşti slăbiciune. Vreau... Vreau să spun că-mi eşti hartă către vacuitate! ”, şi l-am lovit în umăr.

A râs. Ştia că folosesc cuvinte mari când sunt nervoasă.

” Asta se întâmplă când te privezi de mine.”

” Nu sunt o copilă. Nu-mi trebuie nimeni. ”

” Ba eşti exact asta. Am adus umbrelă. Te plouă. ”,  dar m-am întors să plec, şi mă întreb încă unde aş fi plecat. Mâna lui mi-a cuprins atunci încheietura, fragilă, şi-mi era imposibil să ripostez. Corpul meu răspundea involuntar atingerii lui.

” Ţi se pare că am nevoie să fiu salvată? ”

” Mi se pare că eşti udă şi pierdută. Spune-mi, pentru ce ai venit? ”, m-a întrebat pe un ton înţelegător. Pentru că înţelege întotdeauna, şi-nţelegeam şi eu legătura noastră. L-am privit în ochi şi m-am găsit acolo pe mine. Şi am cedat.

” Am venit să îţi spun că te iubesc ”, am răspuns şoptit, cu privirea timidă îndreptată în pământ.

Mi-a cuprins faţa în palme, ridicându-mi privirea, aruncându-mi zâmbetul ştrengar de care mă îndrăgostisem.

” Întotdeauna o să te salvez”, şi m-a sărutat.

Basme?

Astăzi cer explicaţii şi mă aştept la un răspuns. În scris, de la oricine.
Ce s-a întâmplat cu timpul în care cuvintele nu cântăreau nimic? Mă refer aici la timpul în care cavalerii se luptau pentru mâna domniţei şi se întreceau în bătălii, în îndemnare şi în vitejie.
" What shall I do, milady, to prove my love to you? For that is no other sky and moon and sun than those which rise and set in your eyes. I shall bring you stardust, for it is as unique and pure as our love."
Şi partea frumoasă e că se ducea cavalerul pe o mârţoagă să îi aducă preafrumoasei obiectul promisiunii. Că se întorcea după un an, că praful de stele e greu de găsit, e cu totul altceva. Îi aducea. Şi atunci, ea ştia că vorbele nu sunt doar vorbe, că un cuvânt nu înseamnă silabe, litere şi diftongi, ci înseamnă fapta şi înseamnă praful de stele.
Eu nu vreau praf de stele. Nu vreau dovezi. Vreau iniţiativă. Un act în sine pentru că la asta te împinge iubirea.

Din categoria " realizări "

Astăzi mi-am dat seama că niciun cuvânt nu are valoare. Să nu te-ncrezi în nimeni.

Jojo - comentată şi adnotată

Să vă explic. Sunt inegală, disproporţionată în gândire, în sentimente, contradictorie, îmi place să obstrucţionez pentru că-mi dă impresia unui anumit control asupra eventimentelor şi asupra persoanelor, dar nu îmi place să controlez. Nu m-am născut lider şi nu o să cer îndurare pentru asta. Sunt haotică. Uneori nici pe mine nu mă pot controla.
Mă implic greu, dar mă implic mult. A doua zi mă trezesc înecată în aşteptări nevinovate şi încă o zi mai târziu realizez că sunt naivă, că aşteptările sunt ce? Sunt dorinţele mele vis-a-vis de ceilalţi. Dar continui să le am. Sunt aşa, un anume scop şi senzaţia că oamenii pot fi mai buni. Cred, deci, că oamenii se pot schimba. Sau nu?
Sunt nehotărâtă. Am nevoie de zece persoane care să mă ajute să iau o decizie şi apoi încă pe atât să mă asigure că totul o să fie bine dacă iau decizia respectivă. Sunt dependentă oricât mă doresc altfel. Şi mă doresc multe, multe.
Dă-mi un vis şi mi-ai dat totul. Nu-mi place realitatea, nu pot fi realistă şi asta deranjează. Dar e frumos să visezi.
Sunt optimistă atunci când e vorba de ceilalţi şi pesimistă când e vorba de mine. Situaţie complicată? Se rezolvă. Stai, e situaţia mea complicată? Ce mă fac?! Consiliu.
Mi-e frică. De întuneric, de înălţimi, de spaţii închise, de sânge, de singurătate. Câteodată şi de clauni. De când mi-am dat seama că cel din camera mea se uită urât la mine.
Sunt paranoică. Am un post-it în faţa mea pe care scrie " STOP BEING PARANOID ! ". Nu mă opreşte. Sunt o furtună, un amalgam, o incertitudine, o imprevizibilitate. Un artist neînteles, pasionată şi pasională, şi am nevoie de pasiune. De nebunie. De muzică, desen, cuvinte, noutate. Mă exprim mai bine în scris decât dacă m-ai confrunta faţă în faţă.
Sunt loială. Întotdeauna. Până şi cu cei care nu merită. Altruistă. Mă pun pe locul doi şi chiar şi alţii mă plasează acolo. Un copil.
Am un umor groaznic şi dau vina pe genele mele pentru asta. Serios, fac glume oribile.
Îmi place să ajut, mă face să mă simt utilă pentru că am nevoie să mă simt utilă. Am nevoie să aud întotdeauna cuvinte frumoase, dar nu în sensul în care aş cerşi complimente, pentru că nu le cred. Stau prost cu respectul de sine.
Înţteleg mai multe decât las să se vadă. Uit de la mână pân' la gură.
Vreau să aud sentimente, dar nu mă exteriorizez. Nu pentru că îmi place să analizez mai mult decât trebuie, ci pentru că vreau explicaţii. Nu pentru că îmi place să pun totul în anumite categorii - nu suport catalogarea. Ci pentru că vreau să ştiu ce te face pe tine să mă ţii lăngă tine şi pentru ce mă iubeşti. Să ştiu cine sunt.
Într-un final, sunt ridicolă.

14 iunie

 Am realizat, la scurt timp după începutul jocului meu de cuvinte, că sursa mea de inspiraţie, muza mea, ba chiar epicentrul prozei mele, este tortura. Scriam oricând mă simţeam lovită. Nu e bine, mi-am spus. Am încercat apoi să scriu ferice fiind, împlinită. Nu mi-a plăcut. Poate că m-am lăsat convinsă că sunt depresivă, sau poate am avut nevoie de impulsuri coordonate de acelaşi ceva ca să mă regăsesc. Am umplut pagini nesfârşite despre asta. Despre buze, disconfort, discordanţă. Iubire. Şi m-am oprit.
Am decis că atunci când gândurile-mi vor fi publice din nou, ele vor fi despre ce se întâmplă când e bine. Dar nici asta nu s-a concretizat în vreun fel. Aşa că m-am îmbrăţişat aşa, întru tot ceea ce sunt, şi atunci, asta a fost bine. 
Uite-mă aici, deci. Astăzi m-am simţit singură. 

Rien

Tout homme pour lui-même, trop rarement pour les autres.

Spălat de mare

Te-ai visat în Grecia Antică alaltăieri. Eraţi tu şi ea şi vă contopeaţi în raze de soare. Vă încălzeau pielea şi îţi pare că le intuieşti încă în întunericul în care te scalzi. Credeai că poţi să ţii soarele în mână, dar iubirea e aşa: adult să fii, că tot copil te face şi târla-mârla poţi muta munţii din loc. Ce monstru, ce constructor de emoţii frumoase îţi mai e şi sentimentul ăsta. Dar tragi cu dinţii de el pentru că încă o vezi în tot şi încă o vezi în toate – chiar să spună numele lui în timp ce face dragoste cu tine. Ierţi, îţi cumperi un burete şi ştergi tot ce nu-i la locul lui în povestea voastră. Şi-apoi continui să iubeşti simţi.

Dar vezi, chibzuită să-ţi fie scrisă fabula ca să-i întelegi morala. Iubirea nu-i aşa. Tot ce-i durere în ea e dor şi tot ce-i iluzie e ce o precede. Altfel nu se cheamă “iubire”, altfel îţi e obsesie.

Aşteaptă. Cumpără-ţi un pix pe post de nou început şi caută un zâmbet. Când îl găseşti, scrie-ţi pe inima posesoarei dreptul de superficie. Curaj, Courage.

Mesaj ( Death Cab For Cutie - The Passenger Seat - translation )

Deschid geamul
Şi apoi încep să respir
Cel mai întunecat drum de ţară
Şi mirosul puternic de peren
Din scaunul pasagerului, în timp ce tu mă duci acasă.

Apoi, privind în sus, 
Îmi forţez ochii şi încerc
Să găsesc diferenţa dintre stele căzătoare şi sateliţi
Din scaunul pasagerului, în timp ce tu mă duci acasă.

"Nu se ciocnesc?"
Întreb, şi tu zâmbeşti.
Stau cu picioarele pe bord,
Lumea nu contează.

Când te simţi jenat, atunci voi fi mândria ta.
Când vei avea nevoie de îndrumări, atunci voi fi ghidul.
Pentru totdeauna.
Pentru totdeauna.

Piraterie

Naivitatea mea, rentabilitatea ta fără intenţie. Nativă. Opreşte(-ne).

Patru pereţi

Adaptează-mă. Izbeşte-mă de ziduri. Spulberă-mă fragilă cum sunt, goală. A nimănui. Agaţă-te de mine şi mă lasă a-ţi fi aproape, a-ţi fi scut maleabil. Degeaba. Fără cuvinte mari, fără sinonime cu rezonanţă. Ce mi-e rozonanţa, ce-mi eşti tu? Tot am nevoie să te simt. Şi ca să te simt, am nevoie să mă laşi să te simt. Degeaba. Să vrei.

Să-mi fii lumină în întuneric, să mă împleteşti nepriceput când fac greşeli pentru că ştii că mă pierd şi obosesc să lupt împotrivă. A cui, a ta? A noastră? Prostii, o ştii şi tu.

M-aş fi pierdut din nou. M-ai fi îmbăţişat zdravăn şi mi-ai fi dat picături din tine să mă umplu. Ai fi ştiut apoi că-ţi sunt iubită pe trei ani, şi pe trei ani m-ai fi văzut zeiţă, m-ai fi văzut Olimpul tău personal. Mă trezesc.

Am alergat astăzi într-aiurea, te căutam şi m-am oprit. Am tras concluzii, le-am greşit. M-am răzgândit. Le-am pus pe hârtie şi uite unde m-au adus, scriindu-ţi. Mi-am dat seama că îmi doresc în absurditatea mea să te pierzi doar ca să te regăsesc şi să mă vezi atunci capabilă.

Dar tu nu te pierzi, tu eşti puternic, solitar. Te-ai crescut aşa ca să creşti mai departe om mare. Spui cuvinte în dezordinea gândurilor, în oboseală, şi te convingi că nu le crezi. Că ce-ai creat din vocale şi consoane sunt nimic, un nimic neînsemnat care nu ne atinge. Nu laşi nimicul să îţi stea în cale, eşti revoluţie. Îl muţi în calea mea. Atunci te-ntreb, eu cum să fiu a ta? Nu mai suntem noi, suntem alţii.

28 cuvinte aleatorii

Am ales 28 de persoane random şi le-am rugat să-mi spună primul cuvânt care le trece prin minte. Le-am combinat apoi într-o poveste, folosindu-le în ordinea în care le-am primit. Rezultatul:

Mă afund în căldura zilei seci. Căldură parţială, mai mult frig. Ieri îmi spuneai bancul cu clătite şi azi ce-mi faci? În a cui geografie te-ai mai pierdut? " Super ", mi-am spus. Aş fi vrut să facem sex şi nu prea. Când te gândeşti că totul a început de la un sărut… Eterna falsitate de sentimente cu care ne-amăgim constant. Blea, de unde atâta?! Să vrei, şi nu te ţine stomacul. Dragostea trece prin stomac, la urma urmei. Bătaie de joc, cu asta să fi crescut până acum, cu vorbe de stradă? Să nu-mi fi dat seama de ironie oare?

Eşti ca o mâţă uneori. Te alinţi când ţi-e lumea mai dragă şi-mi deşiri perdeaua când te enervez, adică des. Aşa că te dau afară în ploaie, noaptea târziu, şi plec să-mi încălzesc lapte. " Mai bine îmi luam un căţel ", am monologat din nou dezorientată.

Vezi trandafiri uscaţi de la un altul şi nu-ţi pică bine. Nu. Iar pentru tine, floarea aceea-i o mimoză, vrei să fie asta ca să ţi se sfarme în palmă. Epic final, nu m-am gândit să-i fi cerut lalele în schimb.

Bla, niciodată nu mi-a plăcut sfecla. Pentru că e roşie ca un transformator de ventricule amestecate, deghizate în melci înecaţi în benzină. Nici eu nu ştiu ce-am vrut să spun cu asta, parc-aş fi pe LSD.

Ca un side note, cuvântul SEX fusese ales de 3 ori. Obsedaţilor.

Latenţă

M-am regăsit elementară în dimineaţa asta. Cu fereastra deschisă, cu vântul bătând prin aşternuturi. Visasem din nou că am reuşit să fug de voi în ambigen, unde să fiu doar eu cu id, eu cu pasiunile mele. De când mă ştiu mă visez aşa: liberă, deliberativă. Şi tot de când mă ştiu m-aţi trezit în cuşca anticipării voastre. Mi-aţi spus că aşa e bine, m-aţi desenat în forme improprii până am ajuns una cu şevaletul. Mercantil scop. Cu asta v-aţi învelit în fiecare noapte şi v-aţi convins că-i elegant.
Ascultă la mine, rău inferior. Eu şi Apollo evadăm şi de data asta nu va mai fi un vis. Mă veţi vedea alergând fără ca eu să privesc înapoi. Îmi veţi vedea doar spatele. Veţi vedea ce am văzut şi eu tot timpul ăsta, un ţarc de doleanţe. M-am îndemnat fără încetare să vă mărturisesc, acum cutez: întindeţi mâna spre mai mult, că nu v-o taie nimeni, smintiţilor. Decât voi înşivă.

Pentru el

Scriu ca să iubesc. Iubesc ca să scriu. M-am decupat în 35 de piese şi te-am rugat să mă-ntregeşti. Pare că a trecut un anotimp de-atunci, dar ai trecut doar tu. Am trecut noi şi ne-am păstrat. M-ai auzit, m-ai ocupat şi mi te-ai promis cum se promite sarea mării. Onest. 35 de piese mă formează acum pe mine prin ochii tăi: armonică, naturală, perfectă în imperfecţiunea mea - în cămaşă şi-atât.
Te-ai dezbrăcat de haine riguroase şi te-ai reflectat în mine, mi te-am făcut oglindă. Emoţie, te simt şi-acum stăruitor când îmi străbăteam degetele paşnic prin părul tău în timp ce tu îmi îmbrăţişai sufletul. Şi ce căldură degajai, ce pace să te am.
Îmi pare încă o joacă de copii când ne certam. Ce proşti îndrăgostiţi. Frumoşi proşti. Goi. Asişti la indignările mele ca la o piesă de teatru - mă savurezi, mă absorbi în tine şi mă faci senină. Împlinită. Femeie. Îmi eşti cocon de piatră preţioasă cizelată în noi, mă laşi să cresc. Creştem împreună explorându-ne. Ce peisaje, mă cutremur. Vibrez, şi-mi eşti vibraţie. Iar eu, ador.

Etern simplist

Cangrenă de amor. Neajunsuri, excese. Ei te văd celebru, judicios, când eu te cer lubric. Refuz - te păstrezi pe tine în tine. Mă desprinzi de falsa-mi bravură, cerşesc: dă-mi mult, dă-mi tot. Umple-mă. Refuz - " te-ai plafonat, iubito ". Aşa mi-ai apărut mereu, m-ai ocrotit de mine. Să fii otravă pentru ei, şi tot îmi rămâi antidot.
Îţi cânţi chansonul mut, pripăşit în pragul orişicui, pe fondul cenzurării mele - dol. Sacrilegiu. Fatală revelare! Mă simt rar, mai niciodată, aşa cum te simt pe tine: veleitar, electrizant. M-am compus afonă, bonomă chiar, şi m-am dorit opusul. M-am dorit inefabilă, m-ai poftit aşa. Ce sens nou, în derută. Te-a năstăvit plictisul de noi în secetă de note. M-am dorit întregul tău ezoteric, o escapadă, şi m-ai găsit absurdă, insipidă. O banalitate fonetică. Şi mă alegi din când în când, să nu mă simt fără de tine. Să rămân.
Mi te prezinţi personaj fugar din inerţie, carevasăzică ce suntem noi? Amalgam de "dacă", "poate" şi "ar fi fost"? Îmi şopteşti să-ţi rumeg negativul, să pun cheia sol pe portativ şi să ne cânt aşa, nepotriviţi cum suntem. Ţi-am cedat. Ce piesă neutră, inegală, pentru amăgiţi. Ce madrigal al morţii.

A nimănui corabie

Te-amintesc şi-acum, ca pe-o poezie recitată stângaci, repetitiv în cafeneaua de vis-a-vis. Ca ieri îţi scufundai lăuntricul pe sub pielea mea ostatică, dându-mi senzaţia de înec. M-ai erodat până în pântece şi ne-ai încrustat aici legenda cu raţiunea-ţi. Am sperat umil să-ţi spulber bariera de real, să fii al meu. Picioarele mele desculţe au parcurs distanţa dintre noi, presărată cu cioburi de tine, şi ţi-am spus "iubeşte-mă !". M-ai făcut misandră, blestemată. Marea naufragiului tău.
Fără rost, adesea, mă trezesc încinsă de privirea ta. Trupul meu dogoreşte. Arde. Tragi nesătul din ţigară de parcă-n ea te-ai ascuns în ultimele două luni, şi sufli spre mine fumul crimei tale decapante. Mă sufoci şi-aştepţi. Îmi eşti epitază. În pura-mi vanitate, m-ai modelat. Mă vinzi în deficit de aer pentru că ştii că oxigenul din tine mi-l iau şi tu mi-l oferi. Mi-l închiriezi. Mă supui ca pe-un catarg precar între curenţi, iar eu mă las purtată de valul tău haotic. Sunt o busolă veche fără poli.
Mi-ai colorat apusul în tonuri reci, ca pentru colaps, pe verticală. Mă vrei efrenată, să te port în larg. Şi te port, dar către care ţărm?

Debut

Coloană sonoră de umbre, vibrato – coloana mea vertebrală, eşti tu. El. Obişnuiam să mă ascund după mine ca-ntr-un joc pueril de-a v-aţi ascuns. Mă alergam şi mă urmăream infam cum cresc, cum mă apăr şi mă acopăr de tine pentru ca apoi a mă ruina ori de câte ori mă găseam nudă. Pentru ce să-ţi joc jocul egotist când pentru tine cânţi singur şi ai cântat întotdeauna? Mă înveţi să mă-ncred în oameni de parc-ar fi uman să fac aşa. Te cred, mă-ncred, mă dobori. Îmi întinzi o mână în ajutor, ce mână frumoasă. Puternică, motrice. O observ sfios când mă ridică şi te simt că poţi să faci orice. Poţi face nimicul. 

Îti curg cuvintele prin vene şi cu asta te droghezi. Cu asta m-ai drogat până acum ca să mă obişnuieşti, cu dulcele amar al vorbelor tale care m-au semănat. Am ascultat crezând că eşti tu şi m-am trezit contopită cu ele, nedumerită, regresivă şi slăbită de fasonul în care m-ai aruncat pe pat. Frumos capriciu, mon cher. Te-ai petrecut nestingherit peste înrâuriri de dorinţe candide şi le-ai hrănit până la epuizare. Până au dispărut.

Să-i spun că mă glodeşte absenţa, că-i clădesc esenţa pe trupu-mi searbăd? M-am dispersat, m-am condamnat victimă a ta si aşa am rămas, aşa m-ai lăsat. Victimă.