A fortiori

Stimate domnule H.,

Aste rânduri nu aş dori decât să vă provoace repulsie. Ba mai mult, aş dori ca pentru prima oară să le vedeţi drept ceea ce sunt: un argument asupra faptului care ne-a adus desăvârşit în această situaţie: propria dumneavoastră persoană. Vă găsesc infantil, adesea dezambiguizat de ceea ce aţi dorit în nenumărate ocazii să vă definească. Intrigă până la refuz în ochii lumii, nu faceţi decât să jucaţi un rol pe scena marilor eşecuri. Dar nu sunteţi dumneavoastră în sine un eşec, ci rolul pe care îl transcendeţi. M-am dezgolit eu însămi de regrete ca să mă pot regăsi în sfârşit aici, oarecum în faţa dumneavoastră dar niciodată în suflet, şi m-am încurajat cu laude de sine meritate. Până la urmă, ce încerc să vă explic atât de intens, este că nu vă doresc decât să aveţi parale într-o bună zi pentru o oglindă ieftină. Să vă priviţi atunci prin ea şi să zăriţi ceea ce mie mi-a consumat prea mult timp ca să zăresc. Nimic.
Vă rog să luaţi de bună tot ce v-am mărturisit, întrucât intenţionez să fie ultimele 5 minute din viaţa mea pe care le irosesc pe dumneavoastră.

M.