Cangrenă de amor. Neajunsuri, excese. Ei te văd celebru, judicios, când eu te cer lubric. Refuz - te păstrezi pe tine în tine. Mă desprinzi de falsa-mi bravură, cerşesc: dă-mi mult, dă-mi tot. Umple-mă. Refuz - " te-ai plafonat, iubito ". Aşa mi-ai apărut mereu, m-ai ocrotit de mine. Să fii otravă pentru ei, şi tot îmi rămâi antidot.
Îţi cânţi chansonul mut, pripăşit în pragul orişicui, pe fondul cenzurării mele - dol. Sacrilegiu. Fatală revelare! Mă simt rar, mai niciodată, aşa cum te simt pe tine: veleitar, electrizant. M-am compus afonă, bonomă chiar, şi m-am dorit opusul. M-am dorit inefabilă, m-ai poftit aşa. Ce sens nou, în derută. Te-a năstăvit plictisul de noi în secetă de note. M-am dorit întregul tău ezoteric, o escapadă, şi m-ai găsit absurdă, insipidă. O banalitate fonetică. Şi mă alegi din când în când, să nu mă simt fără de tine. Să rămân.
Mi te prezinţi personaj fugar din inerţie, carevasăzică ce suntem noi? Amalgam de "dacă", "poate" şi "ar fi fost"? Îmi şopteşti să-ţi rumeg negativul, să pun cheia sol pe portativ şi să ne cânt aşa, nepotriviţi cum suntem. Ţi-am cedat. Ce piesă neutră, inegală, pentru amăgiţi. Ce madrigal al morţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu