Când m-am trezit în următoarea zi, gătea. Nu ţineam minte exact de când nu mai mâncasem ceva sănătos, care să mă ţină cu adevărat în viaţă. Disputa din seara precedentă eram sigură că apusese în clipa în care alcoolul o doborâse în pat. Mă săturasem de camera ieftină de motel în care mă ţinea încuiată. O părăseam doar ca să fac cumpărături. Atunci când pereţii vechi şi putreziţi se năpusteau asupra mea, aruncam conservele cu mâncare ca să mă poată trimite după altele. Să gust libertatea până la chioşcul de după colţ. Era mai bună ca mâncarea.
M-a întâmpinat un miros de cartofi fierţi. Era singurul fel de mâncare pe care şi-l amintea printre gurile nesătule luate din ploscă.
Te ajut?, m-am oferit, mai mult pentru stomacul care tânjea după orice tip de consistenţă.
M-ajuţi pe dracu'. Eşti inutilă, şi a aruncat cu sticla de bere în peretele din spatele meu. Lovitură norocoasă.
Ştiam că dacă aveam să o las în pace, se va plictisi.
Trecuse prea mult timp de când auzisem ceva de la el. Furam câte un dolar din geanta ei jerpelită până strângeam destul să pot verifica mesajele la o sală de internet. Conexiunea se întrerupea la două minute, iar în scurt timp devenise inutilă şi ea. Mesajele au încetat când ne-a încetat şi importanţa socială.
Te sacrifici pentru ei şi-ţi muşcă bucata de pâine de la gură.
Vorbea singură, dar pentru prima dată, eram de acord. Problema era că singurul sacrificiu pe care îl făcuse ea pentru mine fusese să renunţe la cină pentru o sticlă de doi bani de vodkă. Iar el, mă sacrificase pe mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu