Povestea

Ţi-am spus că nu îmi place să muşti din felia mea de pâine cu unt de arahide şi gem!, aproape că s-a răstit la mine.
Am vrut să mă enervez, dar nici nu am putut. Privindu-l, atât de intrigat de gestul meu, aproape că-mi venea să îl sărut şi să mai iau o muşcătură doar ca să îi revăd expresia feţei. Am început să râd.
Îmi citeşti acum?, m-am proptit de el în timp ce mânca şi-mi arunca încă privirea aia răzvrătită.
Desigur.
M-am aşezat turceşte pe canapea, care canapea m-a dorit întotdeauna, altfel nu-mi explic cum reuşeam să mi se facă somn de fiecare dată acolo, în braţele lui. Ori poate era doar siguranţa cu care mă învelea el. Antidotul meu.
S-a aşezat şi el lângă mine, şi mi-am lăsat capul să cadă pe picioarele lui.
" My face in thine eye, thine in mine appears, and true plain hearts do in the faces rest; Where can we find two better hemispheres without sharp north, without declining west? Whatever dies, was not mix'd equally; If our two loves be one, or thou and I love so alike that none can slacken, none can die."
M-am ridicat îmbufnată şi l-am privit. Ce crezi că vrea să spună cu asta? Dacă a iubit-o atât de mult, de ce nu a sacrificat totul pentru ea?, şi mi-am ţuguiat buzele ca de fiecare dată când nu îmi convenea ceva. El adora asta.
Pentru că s-a lăsat pe el pentru ea. Curajul lui pentru ea a fost. A zâmbit ştengăreşte. Aşa făcea când eu eram o copilă naivă şi el cartea după care învăţam. Abecedarul.
Cum s-o fi iubit dacă a părăsit-o? A pus orgoliul lui mai presus decât iubirea lor. Încă nu înţelegeam ce voia să spună. L-am lăsat să îmi citească aşa ore în şir, nu mă puteam sătura. Cărţile au fost întotdeauna în felul ăla pentru mine, un elixir.
" You were right. I don't know if life is greater than death. But love was more than either.", a încheiat. Şi atunci am înteles. Câteodată trebuie să nu mai ai nimic ca să realizezi că odată ai avut totul.